Ai fost vreodată în situația de a accepta un nou loc de muncă pentru ca imediat după, să realizezi că postul, locația sau chiar compania nu era potrivită pentru tine? Sau ai primit o ofertă de muncă mai bună de la o altă companie tocmai când ai acceptat-o pe cea actuală?
Instinctul ne spune de cele mai multe ori ce trebuie să facem și poate ar fi bine să ascultăm de acesta și să reconsideri propunerea de angajare. Nesiguranța și incertitudinea apar atunci când nu suntem pe deplin convinși că ce am decis inițial este și ceea ce ne dorim.
Dacă în prezent te afli în situația descrisă mai sus, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a renunța la propunerea de angajare fără a fi nevoit să te confrunți cu anumite repercusiuni. Află mai multe, mai departe în articol.
Te poți răzgândi după ce ai acceptat o ofertă de muncă?
Evaluează înainte de a accepta oferta de angajare
Căutarea și găsirea unui job este până la urmă o muncă grea. Așa că primirea unei oferte poate aduce un sentiment extraordinar de ușurare. Cu toate acestea, în loc să te grăbești să o accepți, ar trebui să cântărești un pic.
Te-ai angajat la un nou loc de muncă? Cum faci față noilor provocări?
Profită de interviu! Este momentul ideal pentru un candidat să adreseze întrebări angajatorului. Astfel te asiguri că înțelegi ce ai de făcut și nu ai nici o altă nelămurire.
Pe măsură ce înaintezi în procesul de recrutare, adaugă într-o listă:
- avantajele și dezavantajele postului
- așteptările tale privind salariul și beneficiile
Chiar dacă deja oferta de angajare îți este promisă, nu este musai să accepți imediat.
Important
Dacă nu ești pregătit să accepți imediat oferta și din diverse motive vrei să renunți la ea, atunci urmează acești pași:
- mulțumește angajatorului de ofertă,
- arată că ești interesat de ofertă
- solicită mai mult timp pentru a lua în considerare această oportunitate.
Acest lucru îți oferă timp pentru a evalua în detaliu dacă poți accepta oferta propusă. Pe de altă parte, dacă mai aștepți de la alte companii alte oferte, este mai bine să procedezi așa.
Profesia de montator – calificări necesare și câștiguri medii
Ești de acord cu oferta de muncă, dar vrei să o refuzi?
Pasul 1 – ce este de făcut acum?
Dacă tocmai ai fost de acord jobul, ar trebui să citești cu atenție contractul de muncă înainte să fie semnat.
Verifică cu atenție prevederile sau drepturile pe care contractul le conține legat de anularea acestuia sau de trimiterea unei notificări în cazul în care te răzgândești.
Pe site-ul Ministerului Muncii găsești un document care conține toate informațiile legate de contract!
Majoritatea contractelor pot să nu conțină aceste clauze specifice. În general, un contract de angajare se concentrează pe salariu, clauze de confidențialitate și responsabilități.
Cu toate acestea, deși mai mult ca sigur nu vor exista repercusiuni legale dacă te răzgândești, este indicat să întrebi fie angajatorul fie un expert înainte de a accepta oferta propusă.
Pasul 2 -Informează angajatorul de decizia ta
Dacă decizi să refuzi oferta, trebuie să fiți 100% sigur de acest lucru. Dacă ai neclarități legat de contract, spune-i angajatorului de acest lucru.
Important
Trebuie să cunoști drepturile de care să ții cont atunci când faci acest pas!
Nu refuza postul doar că ai ceva neclarități. În caz contrar, nu mai poți revenii asupra deciziei luate.
Dacă au trecut doar câteva zile de când ai răspuns pozitiv legat de post și între timp te-ai răzgândit, informează angajatorul despre decizia de a nu mai continua. Acest lucru îl va ajuta pe angajator, să găsească un nou angajat care să ocupe mai rapid postul vacant.
Pasul 3 – Fii politicos
Ca să ieși dintr-o situație incomodă este important să te asiguri că toate interacțiunile tale cu angajatorul și/sau cu cel care s-a ocupat de recrutare, sunt politicoase.
Ce este de făcut?
- sună angajatorul sau pe cel care se ocupă de recrutare pentru a comunica ce decizie ai luat
- ia în considerare următorul aspect – cere-ți scuze personal. Este mai indicat să procedezi așa decât să trimiți un email sau un mesaj text.
Explică tot ce s-a întâmplat și fii sincer!
Poți, de asemenea, să iei în considerare să spui că ai o oportunitate neașteptată pentru o poziție de nivel superior, de la alt angajator, pe care ai vrea să o accepți.
Pe de altă parte, arată-ți recunoștință și menționează-ți aprecierea față de oamenii pe care i-ai întâlnit în timpul procesului de selecție.
Nu știi niciodată când te-ai putea întâlnii din nou cu ei.
Poți încă refuza jobul oferit?
Chiar dacă acceptarea unui job nu va fi niciodată – poate – alegerea preferată, este puțin probabil să-ți afecteze cariera negativ pe termen lung!
Important
Nu face un obicei de a face asta și pe viitor. Mai mult, nu trebuie să accepți orice ofertă de muncă pe care o primești! Acceptă doar pe cea sau cele care te entuziasmează.
Ești în căutarea unui job?
Atunci poți verifica oricând site-ul nostru ro.europa.jobs la secțiunea locuri de muncă în străinătate.