măsuri de economisire Germania
Ghiduri de muncă în străinătate

Germania introduce din luna septembrie măsuri de economisire

Pe fondul crizei gazului și a scumpirii energiei electrice, foarte multe țări europene încep să adopte măsuri de economisire. Germania se numără printre acestea. Guvernul federal din Germania a decis la mijlocul lunii august o serie de măsuri de economisire pentru toată țara. Astfel, începând cu luna septembrie 2022, vor fi implementate pe termen scurt, o serie de măsuri de economisire în Germania. Toată Germania, pe termen de 6 luni, ar trebui să respecte aceste reguli. În articolul următor, vom detalia care sunt acestea.

măsuri de economisire Germania

Ce măsuri de economisire a adoptat guvernul din Germania?

Măsurile de economisire adoptate de guvernul federal din Germania, vizează atât antreprenorii, cât și oficiile administrației publice și populația. Așa cum am anunțat și anterior, aceste măsuri sunt valabile doar 6 luni. Printre măsurile adoptate putem enumera:

  • în birourile publice nu vor fii mai mult de 19 grade! Temperatura trebuie setată în așa fel încât să nu depășească această valoare. Excepție fac – unitățile medicale, azilele de bătrâni, școlile și grădinițele
  • temperaturi mai scăzute în companiile private – în cazul companiilor private, temperatura de 19 grade nu este maximă. Se recomandă doar ca în aceste birouri să se țină cont de o temperatură mai scăzută.
  • publicitatea stradală care este iluminată interzisă – această măsură se aplică între orele 22.00 și 16.00
  • iluminatul exterior interzis – este interzisă și iluminarea clădirilor publice sau a monumentelor. Excepție aici fac iluminatul de siguranță și cel de urgență. Iluminatul pe termen scurt, legat de anumite evenimente, este considerat tot o excepție.
  • spălarea mâinilor cu apă rece în clădirile publice– încălzitoarele instantanee de apă și rezervoarele de stocare ale apei calde, vor fi oprite.
  • coridoarele din clădirile publice mai răcoroase – se interzice încălzirea zonelor comune din clădiri care nu sunt „destinate locuirii permanente” (de ex. sălile de așteptare). Excepție fac aici spitalele, școlile, grădinițele și centrele de îngrijire.
  • piscinele încălzite sunt interzise – piscinele interioare private, exterioare și supraterane nu mai pot fi încălzite cu gaz sau electric. Această măsură de economisire din Germania nu se aplică piscinelor din hoteluri și centre de reabilitare!
  • clienții și chiriașii trebuie să fie informații de către furnizorul de gaze în permanență de eventualele modificări

Agenții de ocupare a forței de muncă pentru Germania – verifică lista


Măsuri de economisire a energiei și gazului pe termen mediu în Germania

Măsurile de economisire pe termen mediu din Germania, se vor aplica timp de doi ani, începând cu luna octombrie 2022. Aceste măsuri încă nu sunt adoptate de guvernul federal.

Care sunt aceste măsuri de economisire din Germania pe termen mediu?

  • Echilibrarea hidraulică – această măsură se adresează proprietarilor de clădiri mari. Este o procedură de proiectare și implementare care permite obținerea unei distribuții uniforme a transportului de căldură în sistemul de încălzire. Aceștia trebuie să efectueze echilibrarea hidraulică pentru clădirile de locuințe, companiilor și clădirilor publice care au 1.000 de metrii pătrați.
  • Verificarea încălzirii – proprietarii de apartamente și case au obligația de a verifica încălzirea. Această măsură se aplică celor care se încălzesc cu gaz.
  • Economisirea energiei în companii – cele care consuma 10 gigawați/oră sau mai mult, pe an, trebuie să implementeze măsuri de eficiență energetică. De exemplu se poate înlocui iluminarea LED sau optimizarea proceselor de lucru.

Pensionarea în Germania – ghid informativ


Transportul resurselor energetice pe calea ferată – prioritate pentru Germania

Trenurile de pasageri nu reprezintă o prioritate pentru Germania. În schimb, trenurile de marfă da. Acestea sunt considerate depozite care transportă cărbune, gaz, petrol sau alte mărfuri care sunt necesare funcționării industriei.

Chiar dacă trenurile de pasageri nu reprezintă prioritate, este foarte important ca acestea să nu aibă întârziere.


Găsește un loc de muncă prin europa.jobs

Ești în căutarea unui loc de muncă? Folosește șablonul CV pe care îl găsești în articolul nostru dedicat – cum se scrie un CV pentru munca în străinătate!

Dacă vrei să găsești un loc de muncă în străinătate, atunci poți verifica oricând site-ul nostru ro.europa.jobs la secțiunea locuri de muncă în România și străinătate.

Vrei să aplici la unul sau la mai multe locuri de muncă? Creează un cont!

Te încurajăm să folosești și aplicația mobilă europa.jobs! Descarcă aici >>>


MAI MULTE INFORMAȚII ȘI ARTICOLE: